Totuşi care este misiunea OSCE în Republica Moldova ???

Evenimentele care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, au ţinut presa şi societatea civilă din Moldova şi nu numai, cu ochii larg deschişi. Este vorba despre eliberarea din detenţie, a celui de-al treilea deţinut politic al regimului sparatist de la Tiraspol, Andrei Ivanţoc. Reacţia unui om care a stat închis într-o celulă, într-o închisoare, într-un  oraş, în fine, într-o  ţară nerecunoscută, a fost una logică şi de înţeles !!! A fost de înţeles şi reacţia agenţilor secreţi care l-au bătut pe Ivanţoc, pentru că ei deja s-au obişnuit cu astfel de chestii barbare. Ceva nou pentru noi, a fost indiferenţa reprezentanţilor Ministerului de Interne, care au minţit cu obrăznicie nişte lucuri clare şi logice, dar şi mai obraznic a fost comportamentul reprezentanţilor OSCE, care au rămas total indiferenţi, de parcă priveau un circ de prost gust, rămânând doar să mai bată din palme !!! Ivanţoc a fost bătut şi în închisoare pe parcursul a 15 ani, a fost bătut la ieşirea din puşcărie, a fost bătut şi de faţă cu presa, a mai rămas să facem o paradă şi să-i punem pe cei patru deţinuţi pe oscenă frumos amenajată, cu poduri de flori, şi să se facă un concurs cine mai mult poate bate un patriot. Andrei Ivanţoc a fost bătut la de patru gardieni transnistrenila ieşirea din închisoare pentru că a vrut să nu fie filmat, de faţă cu dragii noştrii OSCE-işti şi cu pseudo – jurnaliştii transnistreni. Strigător la cer !!! Mă întreb oare ce avea să facă OSCE dacă cineva ar fi încercat să lovească un reprezentant de-al lor??? Aveau să fie oare la fel de indiferenţi ???

Ceea ce s-a întâmplat e foarte grav, şi se va schimba ceva când toţi vom conştietiza cât de grav este !!!

 p.s. toţi scriu, spun, şi arată despre maltarea lui Ivanţoc doar Moldova 1 zice că Ivanţoc a fostz ELIBERAT !!!

 STUPEFIANT !!!

1 Comment(s)

  1. Într-adevăr, la “Moldova 1″ cenzura e în capul mesei. Parcă s-au uitat cu ceafa la evenimentul respectiv.
    Ivanţoc a fost adus cu o maşină a transnistrenilor, dar ei spun foarte calm că Andrei Ivanţoc a fost adus cu maşina OSCE!

    Jurnalişti proşti, de rag. Lingeţile curul Puterii, că îl lingeţi bine.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Leave a comment